Ochelarii progresivi reprezintă cea mai eficientă soluție pentru corecția dioptriilor pentru aproape, distanță și intermediar. Sunt ochelarii ai căror lentile te ajută să renunți la orice alte soluții de corecție ale viciilor de refracție alternative.
Așadar, o singură pereche de ochelari care funcționează ca 3 perechi separate.
Și, cu toate acestea, o temere comună în rândul primilor purtători de progresivi constă în acomodarea propriu-zisă.
Ei bine, află că nu ai niciun motiv să eziți în a comanda lentilele progresive. Acomodarea este ușoară și rapidă chiar dacă nu ai mai purtat ochelari, sau lentile de contact până acum.
Dar, hai să vedem de unde provine această temere nefondată.
Lentilele progresive: caracteristici principale
Aceste lentile sunt complexe și moderne datorită câmpului de progresie care asigură tranziția între dioptrii.
Adu-ți aminte: cu acești ochelari vei vedea fără probleme la aproape, intermediar și distanță.
Așadar, tranzițiile în câmpul de progresie se fac în mod imperceptibil atât pentru purtător cât și pentru cei din jurul său. Ceea ce vreau să spun este că lentilele nu prezintă secțiuni diferite sau alte elemente neplăcute din punct de vedere estetic. Mai mult, datorită procesului de fabricație ultra modern, aceste lentile sunt subțiri, discrete și elegante.
Cum dioptriile pentru aproape, distanță și intermediar nu sunt delimitate prin marcaje vizibile, vederea ta va trece prin toate câmpurile de tranziție în mod cursiv, parcurgând și așa numite zone cu aberații minore.
Cu aceste aberații privirea ta trebuie să se acomodeze. Practic, ochiul are nevoie de o perioadă de timp pentru a se obișnui cu noul proces de focalizare.
Descoperă mai multe despre recomandarea lentilelor progresive.
Acomodarea cu lentilele progresive
Pentru a vedea corect cu ochelarii progresivi va trebui să te deprinzi cu anumite mișcări ale ochiului și ale capului.
Vederea la aproape se face prin partea inferioară a lentilei, cea la intermediar prin zona mediană, iar cea la distanță prin cea superioară – similar cu modul natural în care îți îndrepți privirea atunci când focalizezi în diverse planuri.
Ochelarii se vor regla de optometrist atunci când îi vei primi. Specialistul se va asigura că lentilele îți permit o vedere cât mai clară și mai naturală. Apoi este de datoria ta să privești prin lentilele progresive în mod corect: de exemplu, nu privi prin zona inferioară dacă vrei să vezi la distanță pentru că vei ameți rapid.
Exersează și familiarizează-te cu câmpurile vizuale și cu tranzițiile specifice ochelarilor tăi. Vei vedea, în scurt timp totul va fi natural, fără ezitări.
Învață totul despre diferențele dintre ochelarii progresivi și degresivi.
Acomodarea cu lentilele progresive se face de regulă în mai puțin de o săptămână, dar poate dura și până la 4 săptămâni.
Desigur, dacă întâmpini dificultăți în folosirea ochelarilor, întoarce-te la optometristul care i-a prescris și povestește-i experiența ta. Specialistul te va ajuta să înțelegi mai bine ce ai de făcut și îți va arăta exact cum să porți în mod corect ochelarii.
Concluzii
Acomodarea cu ochelarii progresivi la primii purtători nu reprezintă o provocare. Este un proces natural cu care ochii tăi se vor obișnui într-un timp scurt și fără efort.
În plus, optometriștii noștri te vor ajuta să înveți cum să porți corect ochelarii progresivi. Dacă încă ai nedumeriri, te așteptăm în cabinetele de optică medicală OPTIMAC din Brașov.
Aici specialiștii noștri experimentați îți vor explica tot ce trebuie să știi. În plus, îți suntem alături cu oferte speciale atât pentru ramele de ochelari cât și pentru lentilele disponibile.
Recomandarea ochelarilor progresivi se va face doar în urma consultului optometric sau oftalmologic, iar în luarea marcajelor aferente se vor folosi instrumente moderne, totul pentru o precizie garantată. Pentru că atunci când ai siguranța calității, totul este mai ușor.
Dacă vrei să afli mai multe despre noi, sau dacă vrei să ne cunoști te așteptăm cu drag în oricare dintre cele 7 cabinete din Brașov – ai toate adresele disponibile aici. În plus, poți oricând programa online un control gratuit.